Eu prind curaj uitându-mă la Ale şi îi zic că sun Poliţia, scot şi telefonul, formez şi numărul, el începea deja să înjure şi să strige aşa că sun de-a binelea. Alo bună ziua sunt aicea în faţă la Gojdu cu nişte colegi şi un nene cu păcăleli din alea cu peruşu nu ne lasă să plecăm şi tot ne ameninţă să plătim că de nu. Doamna râde oleacă şi zice no bine, o să plece el imediat dacă aţi sunat, mai staţi un minut la telefon să vadă că vorbiţi şi dacă chiar nu vă lasă în pace atunci sunaţi iar şi trimitem pe cineva. Ea închide şi io mă mai fac că-i povestesc una-alta, privind între timp la nenea care făcea semicercuri urlând şi ameninţa că-mi dă cu peruşul în cap sau cu cutia în cap sau cu capul de stâlp, bine bine doamnă, atunci aşteptăm să vină o echipă, mulţumim. Auzind că se îndreaptă Poliţia Română spre noi, mai suduie vreo două şi dă să plece mega-scandalizat. De pe celălalt trotuar se uitau la el toţi oamenii din staţia de tramvai.

Şi atunci, doamnelor şi domnilor, fostul meu prieten care până acuma tăcuse mâlc şi nu zisese nimica, se duce la el, se duce la el şi îi fucking dă 30 de lei. Ăsta îi ia şi dispare. Rămân fără aer. POFTIM?!!?!?! Ce-ai făcut?!! I-ai dat bani?!?!? De ce dracu i-ai dat bani!!! De ce i-ai dat bani!!! Jur că mă umplu de furie şi acuma când îmi amintesc. Îmi venea să îndoi toţi pereţii. Ce putea să ne facă ăla în plină zi în mijlocul târgului la 10 metri de 50 de oameni mai ales când eu chemasem şi Poliţia. De ce i-a dat baaaaani!!!

Staţi să mă adun o secundă.

Aşa. Nu mai ţin minte de nervi ce răspuns am primit, a fost oricum o idioţenie de genul „ca să-l liniştească” livrată pe tonul ca şi cum omul ăla ne făcuse un sex micuţ şi acuma îi eram datoare şi noi ete nesimţitele nu voiam să plătim. Oprim acum cadrul la scena cu miluirea găinarului şi sărim un an şi ceva în viitor, la banchetul de sfârşit de-a doişpea. Chiar acum ieşim eu şi fostul afară juma’ de oră ca să vedem care ce-a mai făcut, ba uite că eu o duc mai bine, ba nu că eu, aşa e, ai dreptate.

Şi aflu cu ocazia asta că a reuşit să îşi ducă la îndeplinire un plan pe care îl mai menţionase şi înainte (dar desigur nu-l luasem în serios). Anume: a furat 5 000 de euro de la UE. Nu ştiu să explic detaliat cum, el făcuse un proiect cum că chipurile doreşte să revitalizeze agricultura României şi să planteze un hectar de ţelină sau marijuana sau ce-o fi, iar Uniunea pentru că doreşte să determine tinerii să se implice şi ei ca să nu fie numa’ moşii agricultori i-a dat nişte bani. Desigur, a durat nu ştiu câte luni şi o fost nevoie să dovedească ce şi cum ca să primească banii dar cum n-am mai auzit de la el de atunci o să presupun că a scăpat bine-mersi. Trecând peste cât de jenibilă e toată faza şi peste cum m-am simţit ruşinată deşi nu eram implicată direct şi peste ce nefericit e că gândirea asta ne îngroapă numai mai adânc în noroi în loc să facă ceva pentru viitor, l-am întrebat „mna şi ce-ai făcut cu banii?”.

 Păi şi-a luat maşină.

Şi am stat şi m-am gândit şi-am tot rumegat la asta. Le-am povestit ăstora de la medicină, Ale, Ema, colegilor, şi am făcut punct culminant, pe un ton critic: „şi ce crezi c-a făcut cu banii? Şi-a luat maşină. Lol!” Da’ tu ce-ai fi vrut să facă cu banii? D-apăi nu ştiu, să îi investească cumva. Ce să investească mă la vârsta asta fii serioasă. Şi aflu că de fapt toţi ar fi făcut la fel, mă rog, fetele au zis că şi-ar fi luat maşină ŞI pantofi.

Ş-apoi am mai cugetat un pic. Îs eu programată greşit sau ce? Dac-aş primi eu acuma 5 000 de euro din senin, cred c-o maşină ar fi ultima mea grijă. La 19 ani mi se pare că o maşină nu-i o investiţie, îi o cheltuială. Să zicem că au ai tăi bani şi îţi cumpără şi ţie să ai. Asta îi altă treabă. Înseamnă că eşti cât-de-cât aranjat cu tot ce-ţi trebuie şi acuma îţi mai lipsea doar un mijloc comod de locomoţie. Dar dacă tu n-ai avut nici bani să te duci la o facultate mai bună într-un oraş mai mare şi dacă sincer vorbind nici măcar nu ştii sigur când o să apuci să-i mai faci plinul după ce-o cumperi şi dacă practic nici nu te duci nicăieri niciodată, la ce pula calului îţi trăbă maşină la 19 ani? Ca să mergi dimineaţa la cursuri cu ea? În Oradea, unde ajungi oriunde în 10 minute pe jos? Ca să mergi la băute cu ea şi să nu bei? Sau la ce îţi trebe? Pentru gagici poate? Da’ nu-ţi împrumuta oricum tac-tu dacă-ţi trebuia la agăţat? Că o are pe aia faină şi încă una de serviciu. La ce îţi trebe maşină?! Şi mai ales la ce îţi trebe să dai 5 000 de euro pe o maşină, când bunicu-tău ţ-ar fi dat-o gratis dacă îl rugai. Explicaţi-mi şi mie cum vine asta.

 Pentru că acuma îs foarte sigură că nu îs eu aia sărită. Eu cred că se poate să investeşti „la vârsta asta”. Investeşti exact în tinereţea ta. Maşină o să ai toată viaţa după ce te pui bine pe roate, da’ niciodată nu o să mai ai 19 ani. Investeşti, de exemplu, într-o educaţie mai bună, te duci la o universitate care chiar are ceva renume, aici sau afară. 5 000 de euro nu par aşa mult, dar îs de ajuns pentru început. Sau investeşti într-o călătorie şi te duci prin lume de capul tău şi înveţi alt fel de lucruri despre viaţă. Şi cu ocazia asta îţi pui braces şi îţi repari dinţii. Şi îţi iei o bicicletă. Sau un laptop bun. Sau mai bine îi păstrezi pentru când o să vrei să eviţi un credit de la bancă. Sau îţi cumperi un teren sau ceva la care creşte preţul în timp (asta o zis Bogdan). Sau îţi faci un laborator de chimie şi îţi urmezi hobby-ul (Ionuţ). Sau îţi iei slujba care te face fericit chiar dacă e prost plătită şi mai iei din banii ăştia ca să poţi trăi (Sima).

Pentru început, după ce-l instalezi, poţi să-l porneşti numai după o grămadă de vreme, îţi trebuie o sută de plug-in-uri şi rahaturi de compatibilitate. Când în sfârşit îl deschizi, afli că totul e aproape la întâmplare. Nu este niciun manual ataşat sau, dacă este, e scris cu foarte mult timp în urmă şi regulile nu se mai aplică la versiunile actuale. Îţi ia inadmisibil de mult timp numai să-ţi dai seama cum să mergi, cum să crouch, cum să vorbeşti cu ceilalţi jucători. Foarte frustrant. Uneori îţi dai seama că, fără niciun motiv logic, vezi bine doar jumătate de ecran, sau oboseşti mai repede ca alţii, sau poţi să sari mai sus ca alţii. Nu poţi să repari chestiile astea oricât întrebi pe forum-uri. Nu se ştie cu siguranţă exact ce trebuie să faci în joc. De obicei te uiţi la ce fac jucătorii mai vechi şi încerci şi tu. Niciodată nu ştii cât de bine stai pentru că nu primeşti puncte pentru nimic. Trebuie să-ţi ţii tu condica. Te gândeşti „păi aş merita 50 de puncte pentru că am învăţat să trag bine la ţintă, mai încă 20 XP pentru c-am ajutat câinele ăla”, tot aduni acolo şi-ţi iese cam pe la 2000 şi ceva de puncte. Te uiţi în jur şi vezi că altu’ are 13 000 de buline, altu’ are 700 de bănuţi de aur, fiecare măsoară în altceva şi nimeni nu ştie care se descurcă cel mai bine în joc. Câteodată vine careva şi spune „eu îs cel mai bun jucător de-aici!” şi te gândeşti mna, aşa o fi atunci, o fi ştiind el ceva. Comunitatea îi în general oricum compusă din o mulţime de idioţi care în loc să-şi vadă de treaba lor te sabotează sau dau sfaturi încontinuu, chiar dacă nimeni nu ştie exact ce şi cum tre’ să faci ca să câştigi. Dacă îţi alegi un quest şi te trezeşti rătăcit într-un labirint pe undeva, poţi să încerci să găseşti o ieşire dacă vrei, dar nu se ştie sigur că există una pentru că sunt generate aleatoriu. Este când îţi alegi un quest prost şi atunci nici nu mai poţi să renunţi şi rămâi prins acolo. În rest, jocul nu are nicio continuitate şi nu eşti niciodată sigur ce se întâmplă în urma acţiunilor tale. Sunt o grămadă de bug-uri. Uneori butoaiele roşii explodează, alteori nu, alteori îţi explodează arma în mână. Îţi pică grinzi în cap în cele mai neaşteptate momente. Câteodată se închide brusc, din senin, chiar dacă mergea perfect, şi când vrei să intri la loc îţi apare o eroare de regiştri şi nu mai poţi să-l mai deschizi niciodată ş-ai dat banii degeaba.

Aşa că-ţi bagi picioarele şi îl dezinstalezi şi te gândeşti de ce naiba ar vrea cineva să joace idioţenia asta, tre’ să ai ceva trisomii ca să-ţi placă să stai în stresul ăla, să-ţi tot baţi capu’ de unu’ singur şi nici măcar să nu ştii dacă ai câştigat sau nu, în fine oricum eu am o viaţă de trăit care nu e foarte uşoară dar cel puţin nu e haotică şi fără sens, ştiu care-i locul meu, ştiu ce scop am, ştiu că cineva s-a gândit la tot de dinainte, ştiu ce trebuie să fac şi ce nu, n-am timp de pierdut cu prostii din astea.

Dar! Şi acuma serios vorbind, este adevărat şi că am primit două mailuri de la doi oameni diferiţi şi disjuncţi unul de altul pe care nu îi cunoşteam înainte şi care s-au bucurat că mi-au găsit blogu’ iar eu m-am bucurat de bucuria lor şi nu îi voi uita niciodată cât oi trăi.

Din acest motiv doresc să indic cititorului câteva surse de unde îmi procur eu divertisment de calitate şi am alcătuit următoarea colecţie. Vă rog să vă auto-serviţi cu linkul corespunzător din blogroll.

Scobitori de Porţelan sau Kozminovici este prietenul meu Cosmin, chiar dacă e bucureştean, cu care mănânc pizza şi beau bere când vine în Oradea, chiar dacă e bucureştean. E foarte haios să îl asculţi cum pronunţă cuvintele şi mi s-a confirmat că ei chiar aşa vorbesc acolo. La început, eu l-am descoperit pe el şi i-am aflat ID-ul de mess ca o fană înfocată din clasa a noua, iar acum ne uneşte o legătură trainică de blogrolluri. E cam singura persoană despre care ştiu cu siguranţă că citeşte ce pun aici, Cosmin fiindu-mi alături ca un junghi în coaste şi zicându-mi să mai scriu, chiar dacă el trândăveşte mereu pe un hosting sau altul. Uneori vorbeşte despre chestii peste priceperea mea cum ar fi muzica dar în rest îmi place.

Radu de la Piticigratis presupun că deja nu mai are nevoie de descriere. Îl aud deja citat în tramvai. Obişnuiam să îi citesc bălăriile cu religiozitate de pe vremea când avea 8 postări şi jumătate şi desigur că îmi plăcea mai mult atunci. Ca şi cu ragecomics înainte de 9gag. De fapt ca şi cu orice înainte să ajungă cunoscut. Nostalgia.

Karioka, pe care nu ştiu sigur cum o cheamă în realitate, e femeia cu mustaţă şi idealul meu în viaţă. M-am trezit de multe ori că mă apuca cântatul cocoşilor şi eu reciteam articolele ei. Pe toate. Şi alea despre cai. N-aş fi crezut niciodată că poate fi aşa de fain să citeşti despre rase de cai. Sau despre rase de câini. E ceva de speriat, serios. Când am descoperit-o prima dată două zile m-am gândit numai „moooaamăă, prima femeie faină pe care o întâlnesc!”. Acuma cred că îi şi mai tare, pentru că între timp a făcut un copil şi am constatat cu foarte multă fericire că maternitatea nu i-a înfrânt spiritul. Hai cu anarhia!

Darius de pe Jeg, care iar nu are nevoie de prezentare. Se prezintă el singur. Ori îţi place, ori nu-ţi place, da’ mie-mi place.

FărăCap e un blog NSFW ţinut de către două fete, care constă în poze anonime fără cap trimise de către oameni. De obicei dezbrăcaţi. Mno, îmi place să mă uit la oameni anonimi dezbrăcaţi, ce pot să mai zic.

Despre Martini and Squirrels n-o să zic nimic. Vă arăt doar acest citat reprezentativ şi superb:

Totusi, cuvantul jeleuri nu apare de suficiente ori in acest post. Creativitatea ia timp, si as prefera sa imi petrec acest timp mancand jeleuri, asa ca :

jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.
jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.
jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.
jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.

Augustin Radu e chiar ultimul adăugat în blogroll şi scrie frumos şi kilometric, cum îmi place mie. L-am parcurs miercuri seară în diagonală şi joi am chiulit de la cursuri ca să-l citesc pe îndelete. Dup-aia am mai recitit şi azi câteva postări. Am râs tare bine, cum n-am mai râs demult. Trebuie NE-A-PA-RAT să-l citiţi, cel puţin „Povestiri din Yellowish”.

Am stat să mă gândesc oleacă ce să spun despre Împăratul Utopic al Utopiei Balcanice. Îi purrr şi simplu genial. De unde mama şi tata naibii are atâta timp cât să scrie, să cânte în rusă pe youtube, să meargă la tăte festivalurile şi beţiile, să facă o bandă desenată super-populară în Paint şi apoi jocuri şi chestionare şi tricouri după banda desenată şi pe deasupra să-şi şi mai crească barba, jur că nu-mi pot imagina. Despre orice scrie, are dreptate. Absolut despre orice. Şi şi când n-are e amuzant. Iată un om fericit. Nu îl pot descrie îndeajuns de bine. Mereţi să vedeţi. Ceva nemaipomenit.

Roxa, care scrie pe Fascination Street încă din liceu, îi clujeancă de-aici-aproape, dizlocată în Bucureşti. Marea ei pasiune, când nu îşi bate prietenul moldovean, îi să dea banii pe cărţi şi concerte. Dacă vreodată aveţi de gând careva să mergeţi la Peninsula sau Bestfest sau orice altă manifestare sau dacă nu ştiţi în ce baruri să mergeţi sau de unde să vă luaţi cărţi sau şi aşa mai departe, încuiaţi-vă o săptămână în casă şi citiţi tăt ce-i acolo dar nu vă garantez nimic.

Pe filiala Fascination Street am ajuns la Runia, prietenă cu Roxa, care fix amu recent o venit înapoi din Franţa de la Erasmusul ei medicinist. Îmi place foarte mult cum scrie. De când o venit înapoi, de fiecare dată când sunt tristă recitesc postul ăsta şi mă distrez nemaipomenit. Dup-aia, când merg cu bicicleta şi schimb vitezele şi face „Clac!”, îmi amintesc de păţania ei şi încep să râd în gura mare pe stradă ca o porodică: Hăhăhăhă, „oui, un fois” şi-mi imaginez cum avea ea mâinile negre de la lanţ şi cum se uita nenea de la magazin la ea şi râd de mă prăpădesc. De fapt abia aştept să termin de scris asta ca să pot mere să-l mai citesc o dată.

Oanamaria. <3 Click. Acum.

O fată din Ferentari e o delicioşenie de blog: o felie dulce, o felie amară, o felie acrişoară şi tot aşa. Mi-e drag de nu mai pot. Când scrie despre peripeţii urbane descrie aşa de fain că mi se pare că mă teleportez într-o poză făcută de ea. Acolo-i România, la ea. Cu ţigani şi cu manele şi cu umor involuntar cu tot.

Un blog foarte foarte fain îi ăsta ţinut de către Vlad de la ilariant.ro (sigur îi ştiţi, da’ uitaţi-vă la blog şi dacă nu vă plac clipurile). Povestioare drăguţe, scris simplu, proaspăt, amuzant, plin de înţelepciune şi haz ardelenesc.

Pe lângă blogurile astea care sunt încă active şi actualizate, mai am două care mi-s foarte dragi, aşa:

Blogul lu’ Kettler Dorothea, căreia îi place să şteargă tot şi să o ia de la capăt la fiecare 6 luni. Acum, de exemplu, nu mai e nimic acolo. Partea bună e că de fiecare dată îmi place un pic mai mult. De la ea am auzit prima dată despre Ada Milea şi din ultima versiune a blogului am aflat despre nişte chestii care mi-au fost foarte utile, cum ar fi faptul că poţi închiria apartamente întregi pe perioade scurte de timp. Am stalkuit-o în draci pe facebook, cred că i-am dat like la toate pozele la care puteam să dau like. Îi place James Blunt dar sunt bineînţeles dispusă să trec peste acest aspect pentru că-mi place teribil.

Şi blogu’ Urletul Poporului, care era ţinut de un băiat de treabă cu pleată şi motor şi umor, care şi-a tăiat părul, şi-a vândut motorul şi până la urmă a şi şters toate postările. Dar iată, şmechera de mine, că îl am pe tot în feedreader aşa că încă mă face să râd. Feed şi la Dorothea! Vă recomand călduros să-i căutaţi.

Restul linkurilor, chiar dacă nu merg, le-am păstrat în amintirea zilelor bune. Dacă ştie cineva btw pe unde e acum against-odds de pe vremea lui nimic.org, aş fi recunoscătoare să-mi zică şi mie.

Şi, la sfârşit, deşi le-am pus aici în ordine aproape aleatoare, blogul meu cel mai preferat, motivul pentru care mă trezesc dimineaţa, cea mai strălucită înşiruire de caractere din tot internetul, mai distractiv decât un butoi cu maimuţe, minunatul, absurdul, spectaculosul, profundul Pelicanul sau Băbuţa creat de maestrul dadatroll.

Iară apoi fusăi mâhnită dar nu mă ţinu mult, că îmi zise un hoaver că gagica lui se dili şi că amu îl prevesteşte că dacă ea nu vedi ţidula cu măritişu în faţă nuşi mai ridică poalele. No şi mă înseninai că totuş nui aşe rea păţania me.

Şamu pun aicia cas vă dumiriţi şi voi că nemţis rătăciţi la tălangă şi se cred toţi plini de vază ca lindzei şi maicăl. Şi când la căuta cineva bistoş a auzi aci ce spărtură de ţaţă mahalagioaică dă din casă şi apoi soto nu la angaja şa lucra şi el la plăcintărie ca tot omu şi atunci la o adică ce mare bai a fi. No. Iară io doamne numălăsa dacăl mai învăţ vrun cuvânt.

Chestii amuzante

Episodul din Top Gear când or venit aici
Nuntă mută
Amintiri din epoca de aur
Când se stinge lumina, chiar dacă e pe filială moldovenească. Îi superb.

(Doamne fereşte să-i arătaţi căruiva lanţul de deprimăreli gen 432, poliţist adjectiv şi care or mai fi. Nu ştiu unde dracu trăiesc regizorii ăia. Aşa-s românii mă? Nu v-ar fi ruşine… Popor de oameni veseli şi sărmani iară ei îl fac şi autist.)

Viralul Cosmote despre MMS-uri pe care îl fucking iubesc
Seria de reclame Rom – Senzaţii tari româneşti (minijup, partidul te vrea tuns, manelarul pe iaht)
Rom cel american care e făcut foarte fain şi gata în engleză deja
Seria de reclame de la Altex (cât e halatu, batman, ăla negru de respira greu), deşi aici trebuie nişte explicaţii că au dialog mult
Reclama asta la ceva troscăneală
Chestia asta care nu ştiu exact ce e da’ e super super super tare
6 cai cu subtitrări în engleză
cu cover-ul de la Banca Transilvania
3 în pula mea
cu cover-ul de la Galeriile alea de artă
ghidul lui Sam care, deşi nu e perfect, e probabil singurul ghid realist şi amuzant despre România. Tra’ şi mai aibă şi nişte clipuleţe pe-acolo pe-undeva, nu m-am uitat încă.

Apoi avem documentarele, care pe mine mă deprimă pe alocuri, mama ei de sărăcie… Găsite şi vizionate de Felix, că el îi om serios nu ca mine.

despre viaţa în Deltă: Asta e – Tomas Ciulei
despre ţiganii din România:  făcut de CNN
Michael Palin’s New Europe: Wild Romania (făcut de BBC, e un pic mai Uuu, munţi, păduri, figuri, Săpânţa, istorie, biserici, Dracula, hai să bem această pălincă)

Listă evident incompletă, mai adaug când mai găsesc.

A, şi orice aţi face, ORICE AŢI FACE, nu spuneţi nimic despre Catedrala Mântuirii Neamului. De fapt faceţi tot posibilul să nu afle. Eu m-am străduit cât am putut, dar o apărut în ziarele din Germania. Felix o făcut mişto de mine două zile ÎMPREUNĂ CU TOATĂ EUROPA CIVILIZATĂ şi-am murit de ruşine şi încă mor când îmi aduc aminte.