Vai ce cârnaţ

De când mi-am început cariera pe wordpress, am primit comentarii de la un număr de 6 oameni (dintre care una eram eu şi pe alţi 2 îi cunoşteam de dinainte) şi am avut în total fro 5000 de viewsuri în… 3 ani, ceea ce pe internet e şleca fleca. Este şi când visez cu mai mulţi oameni de atât într-o singură noapte. Nu mă face pe mine nişte numere. Voi îndeplini eu cu siguranţă lucruri măreţe la viaţa mea, las’ să audă lumea de alea, nu de cârâielile astea.

Dar! Şi acuma serios vorbind, este adevărat şi că am primit două mailuri de la doi oameni diferiţi şi disjuncţi unul de altul pe care nu îi cunoşteam înainte şi care s-au bucurat că mi-au găsit blogu’ iar eu m-am bucurat de bucuria lor şi nu îi voi uita niciodată cât oi trăi.

Din acest motiv doresc să indic cititorului câteva surse de unde îmi procur eu divertisment de calitate şi am alcătuit următoarea colecţie. Vă rog să vă auto-serviţi cu linkul corespunzător din blogroll.

Scobitori de Porţelan sau Kozminovici este prietenul meu Cosmin, chiar dacă e bucureştean, cu care mănânc pizza şi beau bere când vine în Oradea, chiar dacă e bucureştean. E foarte haios să îl asculţi cum pronunţă cuvintele şi mi s-a confirmat că ei chiar aşa vorbesc acolo. La început, eu l-am descoperit pe el şi i-am aflat ID-ul de mess ca o fană înfocată din clasa a noua, iar acum ne uneşte o legătură trainică de blogrolluri. E cam singura persoană despre care ştiu cu siguranţă că citeşte ce pun aici, Cosmin fiindu-mi alături ca un junghi în coaste şi zicându-mi să mai scriu, chiar dacă el trândăveşte mereu pe un hosting sau altul. Uneori vorbeşte despre chestii peste priceperea mea cum ar fi muzica dar în rest îmi place.

Radu de la Piticigratis presupun că deja nu mai are nevoie de descriere. Îl aud deja citat în tramvai. Obişnuiam să îi citesc bălăriile cu religiozitate de pe vremea când avea 8 postări şi jumătate şi desigur că îmi plăcea mai mult atunci. Ca şi cu ragecomics înainte de 9gag. De fapt ca şi cu orice înainte să ajungă cunoscut. Nostalgia.

Karioka, pe care nu ştiu sigur cum o cheamă în realitate, e femeia cu mustaţă şi idealul meu în viaţă. M-am trezit de multe ori că mă apuca cântatul cocoşilor şi eu reciteam articolele ei. Pe toate. Şi alea despre cai. N-aş fi crezut niciodată că poate fi aşa de fain să citeşti despre rase de cai. Sau despre rase de câini. E ceva de speriat, serios. Când am descoperit-o prima dată două zile m-am gândit numai „moooaamăă, prima femeie faină pe care o întâlnesc!”. Acuma cred că îi şi mai tare, pentru că între timp a făcut un copil şi am constatat cu foarte multă fericire că maternitatea nu i-a înfrânt spiritul. Hai cu anarhia!

Darius de pe Jeg, care iar nu are nevoie de prezentare. Se prezintă el singur. Ori îţi place, ori nu-ţi place, da’ mie-mi place.

FărăCap e un blog NSFW ţinut de către două fete, care constă în poze anonime fără cap trimise de către oameni. De obicei dezbrăcaţi. Mno, îmi place să mă uit la oameni anonimi dezbrăcaţi, ce pot să mai zic.

Despre Martini and Squirrels n-o să zic nimic. Vă arăt doar acest citat reprezentativ şi superb:

Totusi, cuvantul jeleuri nu apare de suficiente ori in acest post. Creativitatea ia timp, si as prefera sa imi petrec acest timp mancand jeleuri, asa ca :

jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.
jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.
jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.
jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.jeleuri.

Augustin Radu e chiar ultimul adăugat în blogroll şi scrie frumos şi kilometric, cum îmi place mie. L-am parcurs miercuri seară în diagonală şi joi am chiulit de la cursuri ca să-l citesc pe îndelete. Dup-aia am mai recitit şi azi câteva postări. Am râs tare bine, cum n-am mai râs demult. Trebuie NE-A-PA-RAT să-l citiţi, cel puţin „Povestiri din Yellowish”.

Am stat să mă gândesc oleacă ce să spun despre Împăratul Utopic al Utopiei Balcanice. Îi purrr şi simplu genial. De unde mama şi tata naibii are atâta timp cât să scrie, să cânte în rusă pe youtube, să meargă la tăte festivalurile şi beţiile, să facă o bandă desenată super-populară în Paint şi apoi jocuri şi chestionare şi tricouri după banda desenată şi pe deasupra să-şi şi mai crească barba, jur că nu-mi pot imagina. Despre orice scrie, are dreptate. Absolut despre orice. Şi şi când n-are e amuzant. Iată un om fericit. Nu îl pot descrie îndeajuns de bine. Mereţi să vedeţi. Ceva nemaipomenit.

Roxa, care scrie pe Fascination Street încă din liceu, îi clujeancă de-aici-aproape, dizlocată în Bucureşti. Marea ei pasiune, când nu îşi bate prietenul moldovean, îi să dea banii pe cărţi şi concerte. Dacă vreodată aveţi de gând careva să mergeţi la Peninsula sau Bestfest sau orice altă manifestare sau dacă nu ştiţi în ce baruri să mergeţi sau de unde să vă luaţi cărţi sau şi aşa mai departe, încuiaţi-vă o săptămână în casă şi citiţi tăt ce-i acolo dar nu vă garantez nimic.

Pe filiala Fascination Street am ajuns la Runia, prietenă cu Roxa, care fix amu recent o venit înapoi din Franţa de la Erasmusul ei medicinist. Îmi place foarte mult cum scrie. De când o venit înapoi, de fiecare dată când sunt tristă recitesc postul ăsta şi mă distrez nemaipomenit. Dup-aia, când merg cu bicicleta şi schimb vitezele şi face „Clac!”, îmi amintesc de păţania ei şi încep să râd în gura mare pe stradă ca o porodică: Hăhăhăhă, „oui, un fois” şi-mi imaginez cum avea ea mâinile negre de la lanţ şi cum se uita nenea de la magazin la ea şi râd de mă prăpădesc. De fapt abia aştept să termin de scris asta ca să pot mere să-l mai citesc o dată.

Oanamaria. <3 Click. Acum.

O fată din Ferentari e o delicioşenie de blog: o felie dulce, o felie amară, o felie acrişoară şi tot aşa. Mi-e drag de nu mai pot. Când scrie despre peripeţii urbane descrie aşa de fain că mi se pare că mă teleportez într-o poză făcută de ea. Acolo-i România, la ea. Cu ţigani şi cu manele şi cu umor involuntar cu tot.

Un blog foarte foarte fain îi ăsta ţinut de către Vlad de la ilariant.ro (sigur îi ştiţi, da’ uitaţi-vă la blog şi dacă nu vă plac clipurile). Povestioare drăguţe, scris simplu, proaspăt, amuzant, plin de înţelepciune şi haz ardelenesc.

Pe lângă blogurile astea care sunt încă active şi actualizate, mai am două care mi-s foarte dragi, aşa:

Blogul lu’ Kettler Dorothea, căreia îi place să şteargă tot şi să o ia de la capăt la fiecare 6 luni. Acum, de exemplu, nu mai e nimic acolo. Partea bună e că de fiecare dată îmi place un pic mai mult. De la ea am auzit prima dată despre Ada Milea şi din ultima versiune a blogului am aflat despre nişte chestii care mi-au fost foarte utile, cum ar fi faptul că poţi închiria apartamente întregi pe perioade scurte de timp. Am stalkuit-o în draci pe facebook, cred că i-am dat like la toate pozele la care puteam să dau like. Îi place James Blunt dar sunt bineînţeles dispusă să trec peste acest aspect pentru că-mi place teribil.

Şi blogu’ Urletul Poporului, care era ţinut de un băiat de treabă cu pleată şi motor şi umor, care şi-a tăiat părul, şi-a vândut motorul şi până la urmă a şi şters toate postările. Dar iată, şmechera de mine, că îl am pe tot în feedreader aşa că încă mă face să râd. Feed şi la Dorothea! Vă recomand călduros să-i căutaţi.

Restul linkurilor, chiar dacă nu merg, le-am păstrat în amintirea zilelor bune. Dacă ştie cineva btw pe unde e acum against-odds de pe vremea lui nimic.org, aş fi recunoscătoare să-mi zică şi mie.

Şi, la sfârşit, deşi le-am pus aici în ordine aproape aleatoare, blogul meu cel mai preferat, motivul pentru care mă trezesc dimineaţa, cea mai strălucită înşiruire de caractere din tot internetul, mai distractiv decât un butoi cu maimuţe, minunatul, absurdul, spectaculosul, profundul Pelicanul sau Băbuţa creat de maestrul dadatroll.